Terapia Ocupațională
„Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului spre îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a-i restabili, susţine şi spori performanţa, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi productivitate, de a diminua, sau corecta aspectele patologice şi de a promova starea de sănătate mintală.”
Scurt istoric al terapiei ocupaționale
Istoria acestei discipline începe cu mii de ani în urmă şi se confundă cu istoria diverselor forme de ocupaţii cu valenţe terapeutice din cadrul dezvoltării istorice a omenirii. Astfel, munca, jocul şi exerciţiul, preponderent fizic, au fost folosite cu câteva mii de ani în urmă pentru calităţile lor curative pentru persoanele care le practicau.
Spre exemplu, încă din anul 2600 î.e.n., chinezii credeau că bolile se datorează incapacităţii organismului şi de aceea recomandau practicarea exerciţiilor fizice pentru recuperarea sănătăţii. Ei utilizau anumite exerciţii fizice de gimnastică medicală, numită CONG-FU, considerate ca asigurând prelungirea vieţii şi determinând, în acelaşi timp, nemurirea sufletului.
Mai târziu, în Grecia Antică, calităţile exerciţiului fizic au fost teoretizate convingător datorită contribuţiilor lui Socrate şi Platon. Aceşti înţelepţi ai antichităţii au pus în evidenţă relaţia strânsă dintre starea fizică şi sănătatea mintală. Aristotel, la rândul său, afirma că educaţia corpului trebuie să o preceadă pe cea a intelectului. Atenienii foloseau exerciţiul fizic, în general, în reuniuni cu caracter social şi cultural, iar spartanii pentru pregătire militară. Medici precum Hipocrate şi Galenus, recomandau pacienţilor gimnastica ca formă de recuperare după boală. De asemenea, în Roma Antică, Asclepios pleda pentru masaj, băi şi exerciţii în scopul îmbunătăţirii sănătăţii.
Care sunt principalele efecte ale terapiei ocupaționale
- posibilitatea de a fi implicat în activităţi plăcute, care necesită atenţie, determinând scăderea anxietăţii.
- contribuie la creşterea respectului de sine datorită achiziţiilor şi promovează plăcerea prin activitatea simplă de „a face”.
Soluţiile care stau la îndemâna terapeutului ocupaţional, pentru stimularea motivaţiei subiectului și diminuarea efectelor negative ale factorilor de stres constau, în principal, în angajarea persoanelor în activităţi în care să se obțină succese, pentru a le reda încrederea în forţele proprii.
De asemenea, pentru asigurarea unui optim motivaţional pentru activitate, este important să se asigure cooperarea deplină a persoanei în cadrul procesului de recuperare.
În cadrul desfașurării activității de terapie ocupatională, terapeutul desfășoară o trecere continuă de la aspectele formative la cele informative, cele dintâi deținând, însă, ponderea cea mai importantă.
Ce aspecte tratează terapeutul ocupațional
Terapeutul ocupaţional este preocupat de două aspecte fundamentale, şi anume:
- să realizeze însuşirea de către subiect a unei deprinderi pierdute sau cu un nivel scăzut de funcţionare;
- să contribuie la învăţarea de noi deprinderi şi abilităţi de către subiect, menite să le compenseze pe cele care au dispărut din diverse motive.
Pedalând pe îmbunătăţirea calitativă a existenţei persoanei încă din cele mai vechi timpuri, terapia ocupaţională a rămas, până în prezent, o „ştiinţă” şi o „artă” fundamental implicată în recuperarea şi adaptarea persoanelor aflate în dificultate, la societatea în care trăiesc.